Lucrările la noul spital din Tecuci, una dintre cele mai importante investiții medicale din județul Galați, avansează rapid, ajungând deja la nivelul etajului al patrulea, penultimul, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Proiectul este finanțat integral din bugetul Consiliului Județean Galați și are o valoare estimată de 40 de milioane de euro, cu termenul de finalizare stabilit pentru anul viitor.
Proiectul presupune realizarea unei clădiri moderne, cu o suprafață desfășurată de 10.000 mp. După inaugurare, aproximativ 60% dintre secțiile actualului Spital Municipal „Anton Cincu” vor fi relocate în noua clădire.
Clădirea principală actuală a Spitalului Municipal „Anton Cincu” are peste 120 de ani vechime, saloane cu șase până la opt paturi, nu are subsol și nu mai corespunde normelor tehnice și sanitare actuale.
Noua unitate medicală din Tecuci va deservi peste 120.000 de locuitori din centrul și nordul județului Galați.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.