Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru sistematizarea incintei Spitalului Județean Clinic de Urgență „Sf. Ap. Andrei”, o investiție a Consiliului Județean Galați…
„Pe șantierul heliportului și al parcării supraetajate de la Spitalul Județean au fost finalizate rețelele de utilități, instalațiile PSI și sistemele automatizate de control al iluminatului. Au fost montate inclusiv…
Polițiștii Biroului Rutier Galați au participat la o acțiune de donare de sânge, în semn de solidaritate față de persoanele aflate în suferință, în special victime ale accidentelor rutiere, a…
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) continuă demersurile de analiză și control asupra activității furnizorilor de servicii medicale publici și privați, în vederea depistării cazurilor de deturnare a fondurilor…
Miercuri dimineață, o ambulanță care se deplasa către un caz medical a întâmpinat dificultăți la ieșirea din municipiul Galați, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, respectiv ninsoare și carosabil acoperit cu…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis, luni seară, că veniturile angajaților din sistem nu vor fi reduse cu 10%, întrucât acest lucru ar fi dus la demotivare și un nou…
Legea care stabilește dreptul la a doua opinie medicală decontată de sistemul public a trecut, miercuri, de votul final al Camerei Deputaților. „Reducem riscul erorilor de diagnostic, evităm intervențiile chirurgicale…
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați a dat detalii despre o intervenție chirurgicală complexă, care s-a efectuat în cadrul Compartimentului de Chirurgie Plastică al spitalului. Medicii anunță…
Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România a decis, luni, notificarea Guvernului cu privire la intenția de a declara grevă generală în sectorul sanitar, ca reacție la politicile…