România va avea, în premieră, legislație pentru îngrijirea paliativă Recomandat

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a declarat pentru News.ro că în acest moment se lucrează, în premieră pentru sistemul medical românesc, la un proiect de lege referitor la îngrijirea pacientului la sfârşitul vieţii (end of life care).

Dr. Poiană a precizat că la document au lucrat reprezentanţii Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă (SRTI), în special profesorul Şerban Bubenek, dar şi reprezentanţi ai Colegiului şi ai Avocatului Poporului.

Proiectul va fi finalizat în următoarele câteva săptămâni, după care va intra într-o amplă dezbatere la care vor lua parte şi reprezentanţi ai societăţii civile, ai cultelor, asociaţiilor de pacienţi şi mass media, potrivit sursei citate.

„Nu avem încă nicio legiferare corespunzătoare a paliaţiei în România şi nici reglementări clare cu privire la procedurile de urmat atunci când în cazul unui pacient nu mai există soluţii terapeutice. În acest moment în România există anumite proceduri, însă sunt învechite şi incomplete”, a afirmat Cătălina Poiană.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.