Centru universitar de fizio-kinetoterapie și recuperare medicală, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați Recomandat

Luni, 21 iulie, a fost inaugurat Centrul Universitar de Fizio-Kinetoterapie și Recuperare Medicală UDJG, un proiect de referință în peisajul educațional și medical regional, situat pe strada Gării nr. 63-65.

Centrul reprezintă un veritabil pol de excelență, unde activitățile didactice și cercetarea științifică se îmbină armonios cu practica aplicată, în sprijinul comunității și al formării viitorilor specialiști, potrivit reprezentanților universității de stat gălățene.

La eveniment au participat rectorul Marian Barbu, prefectul Andreea Anamaria Nagar, Cezar Bichescu - city manager al Municipiului Galați și Doina Cucu - vicepreședintele Consiliului Județean Galați.

Aceștia au transmis mesaje de susținere și apreciere pentru inițiativa Universității, subliniind importanța dezvoltării unor astfel de centre care combină excelența academică cu sprijinul oferit comunității.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.