Program dedicat pacienților oncologici, unic în România, lansat la Spitalul Județean Galați Recomandat

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei” din Galați.

Proiectul Onco Multi Suport – Îmbunătățirea calității vieții pacienților oncologici este derulat de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) în parteneriat cu Asociația Câștigă Viața și oferă un sprijin esențial celor care luptă cu această boală grea.

Inițiativa vizează nu doar tratamentul medical, ci și întregul spectru al nevoilor pacientului oncologic, oferind consultanță nutrițională, consiliere psihologică, kinetoterapie, terapie a durerii și managementul limfedemului.

Participanții la eveniment au subliniat importanța oferirii de soluții concrete pacienților și familiilor acestora, pentru a-i ajuta să depășească momentele dificile prin care trec.

Proiectul se axează pe cinci direcții esențiale, menite să răspundă cât mai bine nevoilor complexe ale celor afectați de cancer:

- nutriția pacientului oncologic;

- consilierea psihologică a pacientului și a familiei;

- kinetoterapia și recuperarea medicală;

- managementul și terapia limfedemului;

- terapia durerii.

În prezent, în cadrul secțiilor de Oncologie Medicală și Radioterapie ale spitalului se află în evidență peste 17.000 de pacienți, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei” Galați fiind cel mai puternic Centru Regional de diagnosticare și tratare a cancerului din sud-estul țării.

„Asigurarea celor mai bune condiții pentru tratarea afecțiunilor oncologice este o prioritate pentru noi. Peste 30 milioane de lei s-au investit prin proiectele Consiliului Județean pentru achiziția de echipamente de ultimă generație și pentru a avea aici, la Galați, un Centrul regional de excelență în tratarea cancerului. În acest an vom demara lucrările și la un modern Centru integrat de îngrijiri paliative, o investiție de peste 28 milioane lei. Toate acestea demersuri înseamnă servicii medicale moderne, înseamnă viață, înseamnă speranță! Iar speranța înseamnă primul pas spre vindecare!

Felicitări voluntarilor, medicilor implicați în proiectul Onco Multi Suport. Nu există  vocație mai nobilă decât aceea de a avea grijă de suferința altora!”, a declarat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.