53.871 de cazuri de infecții respiratorii, în perioada 12-18 mai Recomandat

53.871 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate săptămâna trecută, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În această perioadă, nu a fost comunicat niciun deces din cauza gripei.

„În săptămâna 12-18 mai, au fost raportate 53.871 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), înregistrându-se cu 2,9% mai puține cazuri comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent (55.460) și cu 6,1% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (50.761). Variația în plus față de media calculată de 50.389 a cazurilor din 5 sezoane anterioare (fără sezoanele pandemice) a fost de 6,9%”, a transmis INSP.

Potrivit INSP, au fost raportate 135 cazuri de gripă clinică la nivel național, comparativ cu 158 cazuri în aceeași săptămână a sezonului precedent și cu 216 înregistrate în săptămâna precedentă.

Cazurile de gripă clinică au fost raportate de 19 județe, cele mai multe fiind în județele Satu Mare (56), Cluj (15) și Timiș (13). În 16 județe, numărul cazurilor de gripă clinică raportate a fost sub 10 cazuri și în 23 județe nu au fost raportate cazuri.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.