Știri Medicale

Programul pentru investiții în infrastructura unităților spitalicești, prezentat în Camera Deputaților

Programul pentru investiții în infrastructura unităților spitalicești, prezentat în Camera Deputaților

Gălățeanul Ciprian Manea, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a prezentat și susținut la Camera Deputaților, în Comisia pentru sănătate și familie și în Comisia de buget, finanțe și bănci, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 29/2024.

Prin această ordonanță se aprobă "Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești", program prin care vor fi alocați 13,25 miliarde lei din bugetul de stat pentru UAT-uri și unitățile sanitare publice.

Conform lui Ciprian Manea, valoarea maximă eligibilă a unui program este:

- 2 milioane lei pentru spitale județene/județene de urgență, spitale de specialitate, spitale clinice și clinice de urgență;

- 350 milioane lei pentru spitale municipale/municipale de urgență;

- 250 milioane lei pentru spitale orășenești.

Beneficiarii pot realiza investiții precum: realizarea de construcții noi/extinderea și dotarea acestora; lucrări de modernizare/reabilitare la construcții existente și dotarea acestora; extindere la construcțiile existente, inclusiv lucrări de conectare la clădiri existente și dotare; lucrări și dotări pentru digitalizare și tranziție verde.

Evaluați acest articol
(0 voturi)